Biblioteca Centrală Universitară

Descriere
Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” din București, prescurtat BCU, este cea mai veche bibliotecă universitară din București, situată în „Palatul Fundației Universitare Carol I”, sediul Fundațiilor Regale.

Clădirea a fost construită pe locul cumpărat de regele Carol I și a fost proiectată de arhitectul francez Paul Gottereau[1]. Construcția clădirii a fost finalizată în 1893[1] iar în următorii doi ani așezământul, numit Fundația Universitară Carol I, a fost dotat și amenajat. Inaugurarea a fost făcută de regele Carol I la 14 martie 1895[1]. În 1911, sub conducerea aceluiași arhitect, edificiul este extins și este dat în folosință la 9 mai 1914[1].

Prin Decretul nr. 136, la 12 iulie 1948[2], Biblioteca Fundației Universitare devine Biblioteca Centrală a Universității „C.I. Parhon” din București.În timpul Revoluției din 1989, clădirea a fost incendiată și s-a pierdut fondul bibliotecii alcătuit din cărți rare. Au fost distruse peste 500.000 de volume (dintre care 12.000 de volume de carte bibliofilă)[1], hărți rare, aproape 3.700 de manuscrise care aparțineau unor personalități marcante ale culturii române, printre care Eminescu, Maiorescu, Caragiale, Coșbuc, Blaga, Eliade.[3]

Începând din aprilie 1990, sub egida UNESCO, a început reconstrucția și modernizarea bibliotecii[1]. Ca urmare a apelurilor făcute, s-au făcut donații de peste 100.000 de volume din țară și de peste 800.000 de volume din străinătate.[1]

Exteriorul clădirii a fost restaurat iar la 20 noiembrie 2001 s-a făcut redeschiderea oficială[1].

Pe locul în care astăzi este ridicat edificiul a fost amplasată casa lui Grigore Peucescu, redactor al ziarului Timpul. Aici, Mihai Eminescu a citit pentru prima oară poezia Scrisoarea a III-a. Mărturie a acestui fapt este placa comemorativă amplasată în 15 iunie 2001, pe unul din zidurile palatului de astăzi.


Această platformă folosește modulele cookie proprii și terțe pentru a vă face folosirea mai plăcută și pentru a îmbunătăți serviciile oferite și pentru a analiza căutările efectuate pe această platformă. Dacă continuați să căutați, ar trebui să acceptați utilizarea acestuia.    Pentru mai multe informații sau pentru a vedea cum se schimbă setările, consultați pagina noastră Politica de confidentialitate.

see options