Muzeul Cinegetic al Ținutului Secuiesc

Descriere
Expoziția Cinegetică a Ținutului Secuiesc este găzduită de Casa Bene, una dintre cele mai frumoase clădiri considerate monument istoric al orașului Sfântu Gheorghe, construită în anul 1914 și renovată în 2013.
Inaugurarea a avut loc în mai 2013 iar în septembrie Expoziția Cinegetică a Ținutului Secuiesc a fost declarată instituție protejată de către Consiliul International al Vânătorii și Conservării Vânatului (International Council for Game and Wildlife Conservation), asigurând astfel recunoașterera internațională a culturii vânătorești a Ținutului Secuiesc.
Majoritatea trofeelor și obiectelor de vânătoare expuse au fost donate de domnul Sárkány Árpád, provenind din moștenire și din colecția proprie. Pe lângă acestea au donat sau au expus trofee și obiecte atât vânătorii din zonă, cât și din alte părți ale țării.
Expoziţia de Vânătoare a Ţinutului Secuiesc din Sfântu Gheorghe, are ca scop promovarea şi conservarea culturii vânătoreşti, evidenţiind obiceiurile şi tradiţiile de vânătoare ale zonei.
Prezentarea colecției este organizată tematic. Acest lucru se face conform așteptărilor zilelor noastre cu o technologie modernă. Astfel, vizitatorii pot admira diorama Carpaţilor de Curbură, sala Africa, sala trofeelor de selecţie, camera de vânătoare, bârlogul ursului în mărime naturală şi alte exponate interesante.
Expoziţia cuprinde peste 300 de trofee, din care multe au participat la expoziții mondiale și care ocupă locuri proeminente ale clasamentului mondial.
Tot aici pot fi văzute Diplomele trofeelor câştigătoare, Ordine de Merit, echipamente şi obiecte legate de vânătoare şi nu în ultimul rând, fotografii care evocă personalităţi importante şi amintiri ale unor vânători atât din trecut cât şi din prezent.
Informaţii suplimentare despre speciile sălbatice prezentate în cadrul expoziţiei se pot obţine cu ajutorul dispozitivului Touch-screen, iar prin vânătoarea virtuală atât adulții cât și copii au o posibilitate de distracție interesantă.


Această platformă folosește modulele cookie proprii și terțe pentru a vă face folosirea mai plăcută și pentru a îmbunătăți serviciile oferite și pentru a analiza căutările efectuate pe această platformă. Dacă continuați să căutați, ar trebui să acceptați utilizarea acestuia.    Pentru mai multe informații sau pentru a vedea cum se schimbă setările, consultați pagina noastră Politica de confidentialitate.

see options