Parcul Kisseleff

Descriere
Parcul Kiseleff este un parc din București, amplasat de-o parte și de alta a Șoselei Kiseleff în triunghiul descris de bulevardul Ion Mihalache, bulevardul Aviatorilor și strada Ion Mincu.

Parcul a fost amenajat după anul 1832, anul în care a fost construită șoseau Kiseleff, din pădurea aflată în această parte a Bucureștiului. Desăvârșirea parcului este legată de numele lui Gheorghe Bibescu și de fratele acestuia, urmașul la tron, Barbu Știrbey. Arhitectul peisagist după planurile căruia a fost amenajat parcul este Wilhelm Mayer, peisagistul care a contribuit și la amenajarea Parcului Cișmigiu. În prezent parcul are o suprafață de 31.690 m².[1]

În interiorul parcului sunt presărate mai multe statui reprezentând busturile unor oameni de cultură: Nicolae Leonard, Ovidiu, Barbu Ștefănescu Delavrancea. Pe soclul pe care trona statuia Regelui Ferdinand a fost amplasat în 2001 statuia poetului și astronomului iranian Hakim Omar Khayyam. Statuia a fost amplasată cu sprijinul ambasadei Iranului în urma vizitei unei oficialități din această țară. În interiorul parcului este amplasat și un complex de statui format din 4 piese, operă a sculptorului George Apostu.

Începând cu 27 aprilie 2000 parcul a fost înfrumusețat cu un nou monument, Monumentul Infanteriei române. Monumentul construit în bronz, în turnătoria proprie, de sculptorul Ioan Bolborea se află amplasat pe locul în care în perioada interbelică a existat un monument al infanteristului, dărâmat de Antonescu la presiunile lui Hitler.[2]

Parcul este înscris în Lista monumentelor istorice din București, sector 1 cu cod LMI B-II-a-B-18982


Această platformă folosește modulele cookie proprii și terțe pentru a vă face folosirea mai plăcută și pentru a îmbunătăți serviciile oferite și pentru a analiza căutările efectuate pe această platformă. Dacă continuați să căutați, ar trebui să acceptați utilizarea acestuia.    Pentru mai multe informații sau pentru a vedea cum se schimbă setările, consultați pagina noastră Politica de confidentialitate.

see options