Prima școală românească

Descriere
Prima școală românească din Brașov se află în interiorul curții Bisericii Sfântul Nicolae din cartierul istoric Șcheii Brașovului. Primele cursuri în limba română au avut loc aici în 1583. Actuala clădire datează din anul 1760, fiind declarată monument istoric (cod LMI BV-II-m-A-11589.02). În prezent edificiul adăpostește Muzeul Prima Școală Românească, sub conducerea filologului Vasile Oltean.
Vechii șcheieni, care practicau un negoț de larg răsunet cu Moldova și Muntenia, dar care ajunseseră să străbată Levantul, Balcanii până departe în Siria și Egipt, au protejat prin danii lăcașul de cultură și învățătură, care astăzi a devenit Muzeul Prima Școală Românească. Cele aproximativ 4.000 cărți vechi și peste 30.000 documente precum și numeroase obiecte muzeale stau astăzi strajă la temelia istoriei, oferind tuturor posibilitatea de cunoaștere a adevărului care se derula istoric pe aceste meleaguri.
Această sala amintește nu numai de popasurile repetate ale marelui povestitor Anton Pann (de la care s-au păstrat valoroase cărți și documente) dar și de școala cea veche. Atestată de cronica locală la anul 1495, când s-au zidit școala și biserica, școala din Șchei își confirmă existența în condițiile anului 1390, când se emite Bula papală a lui Bonifaciu al IX-lea, pentru ca un Omiliar (manual școlar) presupune existența școlii în secolele XI-XII.
În tot timpul existenței sale, în jurul școlii s-a fondat un focar de cultură, tipărindu-se cele dintâi cărți de cultură în limba română prin teascurile diaconului Coresi, scriindu-se prima cronică cu subiect românesc, prima gramatică românească de către brașoveanul Dimitrie Eustatievici (1757), primul calendar almanah în literatura română prin dascălul Petcu Șoanu, formându-se și o adevărată școală de copiști prin activitatea de traducere, copiere și transcriere a cărților de cultură și cult de către slujitorii bisericii și ai școlii.


Această platformă folosește modulele cookie proprii și terțe pentru a vă face folosirea mai plăcută și pentru a îmbunătăți serviciile oferite și pentru a analiza căutările efectuate pe această platformă. Dacă continuați să căutați, ar trebui să acceptați utilizarea acestuia.    Pentru mai multe informații sau pentru a vedea cum se schimbă setările, consultați pagina noastră Politica de confidentialitate.

see options